cocalari.com :The Best!

Yeah babe. Acesta este un site unde ne prezentam cu adevarat valorile. Un site unde intelegem ca nu e de ajuns sa purtam un trening Adidas si un lant de 300 grame de aur de 18 karate.
Un site de unde putem invata, chiar intr-un mod ironic si crud, ca ne place, mai mult sau mai putin, sa fim neintelesi.
Am fost invatata de mica sa fiu foarte atenta la tot ceea ce se intampla in jurul meu si sa stiu ce inseamna expresia "stai in banca ta!". E ciudat cum chestia asta s-a intors la 180 de grade si acum tot ceea ce ne intereseaza este sa fim cat mai "originali". In curand, oamenii vor incepe sa-si tatueze pe piept siglele firmelor "Nike" sau "Reebok".
E trist. Promovam "talente adevarate" intr-o lume pierduta printre "cocalari, printese, arfe si talent la greu" , in care adevaratele valori au fost uitate de prea mult timp pentru a ne aminti si de prezenta lor.
Am inceput o era noua, era cocalarilor! Insa, pentru toti cei care vor sa se integreze in aceasta categorie si simt ca acolo le este locul, va dau un sfat! Cumparati-va chestia asta si incepeti, dupa dusul de dimineata facut cu gelul de dus importat de la Paris, sa o rasfoiti:

"The Woman In White", by Wilkie Collins

Acum cateva saptamani am scotocit prin dulap (nu! god! nu ca as vrea, insa in ultima vreme mama a fost atat, dar atat de convingatoare cand a spus ca nu primesc nimic de ziua mea daca nu-mi fac ordine in camera incat m-a determinat sa renunt la orgoliul meu de "nu am chef! poate maine!" si a trebuit sa ma apuc de treaba) si am gasit, printre mormanele de bete de acadele si reviste Cool Girl, o carte. "Femeia In Alb". Yup, nu mai citisem de mult o carte , asa ca asta a fost momentul sa-mi reiau vechiul hobby cu cititul cartilor vechi si prafuite.
Recunosc, nu am citit`o pana la capat, mai am vreo 20 de pagini, insa cartea este geniala si nu am putut astepta inca 2-3 zile pana sa scriu postul asta. Asa ca am s-o fac acum, chiar daca , dupa cum am mai zis, cartea nu a fost terminata de citit, deci gandirile mele s-ar putea sa se schimbe pana la sfarsitul romanului (desi nu cred, cartea a fost creata mult prea minutios pentru a dezamagi chiar si pe cel mai nemultumit cititor).
Cartea .. cum sa spun eu ... marturiseste de la inceput caracterul umanitar si nobilele intentii morale pe care autorul isi propuse sa le slujeasca in povestirea sa lunga si - cum i-a aratat celebritatea de indata dobandita- plina de succes.
Autorul se distinge de alti contemporani (ex. Charles Reade cu povestile lui istorice sau Humphry Ward cu romanele ei grandioase sentimentale) prin faptul ca stie cum sa aduca misterul in toate colturile mintii dar stie sa nu plictiseasca pe nimeni.
Cartea debuteaza cu marturia cu Walter Hartright, un biet profesor de desen, care, dupa diferite intamplari nostime , ajunge sa predea arta manuirii creionului si pensulei (mostenita de la tatal sau) la o familie de baronet, cunostintele sale despre pictura fiind impartasite catre doua surori, domnisoara Halcombe si miss Laura Fairlie(surori vitrege), care se aflau in grija unchiului lor , Frederick Fairlie, in nefericitele imprejurari in care ambii lor parinti murisera cu multi ani in urma.
Intamplarile fac ca aceasta calatorie, catre resedinta Fairlie, sa fie punctul de placare al tuturor nenorocirilor care se vor petrece in continuare, aparitia casatoriei, crimei, disparitiei si nedreptatii fiind consecinte ale intalnirii domnului Hartright (28 ani) cu Anne Catherick, sau, mai concret zis, "Femeia in alb".
Recomand cartea cu caldura, mai ales pentru ca nu exista un film, ci doar un misical foarte reusit pe baza acestei carti. Pacat ca astfel de arta nu mai este apreciata, ci doar tampenii de manele si filme de doi lei . Ma rog, nu depun acum eforturi sa schimb asta, recomand doar o carte. E la latitudinea voastra daca vreti sa o cititi. Dca da, aici aveti link de unde puteti s-o cumparati. Eu zic ca merita:
http://www.amazon.com/Woman-White-Bantam-Classics/dp/055321263X

Pacat ca traim intr-o astefel de tara.

Incerc sa descifrez cauza unei morti. Facem statistici cu nume, cu date si cu diagnostici, insa.. Pana la urma, ce mai conteaza acum? Omul respectiv e mort si asta e cea ce conteaza.
Viata e uneori asa cruda...
Medicii sunt de vina, ba nu, asistentele sunt de vina, sau poate vorbim de o sinucidere. Ce mai conteaza?
Nu mai conteaza.
Viata e uneori asa cruda.
Pierzi prieteni pe banda rulanta.
Imi pare asa de rau, insa ce pot eu sa fac?
Decat sa stau alaturi.
Si, tu, A., sa stii:
Poate ca nu pot sa ajung la cauza durerii si al lacrimilor, dar macar .. pot sa plang alaturi de tine!

Exista oare prieteni adevarati?

Cineva imi spunea odata ca nu exista adevarati prieteni, ca toti sunt, intr-o masura mai mica sau ma mare, falsi, si toti care pretind ca iti sunt prieteni ascund o nota de dorinta launtrica de a avea tot ceea ce ai tu. Poate ca de aici pleaca si invidia si, ulterior, ura. Bine a spus cine a spus ca de la iubire la ura e doar un pas!
Ma rog, eu vreau sa vorbesc si sa caut adevaratul sens al prieteniei si daca ea chiar exista in aceasta lume plina de mizerii.
Sunt depaaaaaaaaaaaaaaarte de a fi obiectiva. Ma gandesc acum la persoana pe care o etichetez de ani buni ca fiind prietena mea cea mai buna. Acel prieten care a stiut intotdeauna sa-si puna amprenta in tot ceea ce fac eu. Si nu e ceva de rau, eu consider asta o dovada de loialitate si de apropiere sufleteasca.
Trebuie sa mentionez faptul ca intotdeauna am fost persoana care a intrat in relatii cu cele mai multe perosnae. Prieteni, vecini, cunoscuti, prieteni de-ai prietenilor, colegi, elevi, profesori .. in fine, in viata mea au intrat si au iesit atat de multe persoane ... Insa sunt unele care, chiar daca au iesit din viata mea, au lasat o urma in mintea mea. Si inca imi mai amintesc de acele persoane cu drag, chiar daca motivul pentru care acum nu mai relationam este unul mai ... vulgar sa zic asa. Asta numesc eu prietenie. Sa fii capabil sa iti impregnezi un stil de viata, o farama din tine in cel pe care il ai alaturi. Pentru ca acesta niciodata sa nu se plictiseasca de tine.
O alta versiune cu care am atribuit INTOTDEAUNA termenul "prietenie" a fost starlucirea geamurilor si a oglinzilor. Orice persoana de pe aceasta lume are ceva cu care sa se mandreasca. Oricine e bun la ceva. Iar atunci cand se iveste si ocazia, adica in cazul nostru o lumina, acele oglinzi stralucesc si se ridica inaltator spre locul nemuririi. Insa ce se intampla cand se instaleaza intunericul? Atunci ai nevoie de o lumina interioara, care sa te calauzeasca nu atunci cand ti-e bine, ci atunci cand ti-e rau.
Prietenii sunt acele fiinte care , chiar si atunci cand visele tale iau sfarsit, iti amintesc ceva: ca timpul POATE FI INTORS!. Nu fac nimic , dar iti amintesc. Si asa e cel mai important.
Sunt acele persoane care stiu ca tu esti langa ei atata timp cat ei te pastreaza in amintire.
Prietenul adevarat...
E acea stea care continua sa arda asa de luminos, irosindu-si puterile, chiar daca e ultima noapte in care mai pot straluci.
Un prieten adevarat e vocea calda din vantul rece care iti sopteste , si daca asculti cu atentie, o sa-l auzi chemandu-te. E cel care e cu tine ode fiecare data cand tu ii rostesti povestea.




Ce pot sa mai zic?
Pentru toti cei care se considera prietenii mei adevarati:
,, Atata timp cat am sa mai pot inghiti lacrimi si fi cu voi ... atata timp cat asta se va intampla ... eu nu voi muri . Niciodata. "

V-am mintit, hihihuhahahahahaha!! >:)

Sunt atat de rea uneori. Damn meee !!
Da, v-am mintit. Am spus ca nu voi mai posta pana de Revelion, dar este o luni seara asa frumoasa ... Cum oare ma pot eu abtine sa nu scriu pe blogul meu frumos?:)
As vrea sa pun aici o convorbire cu my bff (da, se pare ca cineva tine la mine asa tampita cum sunt:D)
Am incercat sa facem rime, dintre cele mai dragute/ciudate/masochiste, cum vreti sa le considerati. So .. let`s read. N sunt eu, A e respectiva individa(individooo!)


N:Start joc!
A:Era odata o fata prea frumoasa
N:Ce se credea mare imparateasa
A:Si avea un slujitor mai naspa
N:Care la randul lui avea ditamai gasca
A:Si ea era pisica scolii
N:Cand mieuna, trezea pana si aviatorii
A:Doar ca el se dadea la ea
N:Si pe langa el, venea toata gasca.
A:Intr-o zi, ea s-a dat la tatal ei
N:Si ta-su gay i-a zis: "La naiba,-n puii mei!"
A:Tatal baiatului i-a zis ca-i emo
N: Si n-am nici o rima pentru asta. Tralalemo! :)




Neext!:


N: Iti ceri scuze cu fata unui inger
A: Si afara e ger ..
N:Ramai in urma caci viata capata un alt mister
A:Esti un ciunter (n-am rimaaaa :(( )
N:Si uneori cosciugul viselor rasare din pamant
A:Si eu ma simt un om parat.
N:Iesi afara sa simti fulgii de nea
A:Dar in carciuma un nene bea.
N:Acum e prea tarziu sa-ti dai seama
A:Deja tu faci foamea.




Nu a iesit cine stie ce. Dar ma amuza teribil chestiile astea.

Happy New Year!

S-ar putea sa nu mai ajung sa scriu ceva pe blog pana de Revelion, asa ca vreau sa va urez intai un an nou plin de bucurii. Eu n-am sa va urez un an nou plin de impliniri, de realizari, ci va urez sa aveti rabdarea sa asteptati ca acestea sa vina si calmul interior si sa le faceti fata atunci cand acestea se vor implini.
Va urez ... revelion fericit, din moment ce Craciunul deja a trecut, si ce mai pot sa spun? Ne vedem la anul, cu alte articole, cu alte certuri, vise, dezbateri, contraziceri si opinii impartasite. Hai, v-am pupat! La multi ani! Ne citim in 2009!

Un cantec pentru o noapte cu luna plina

Intr-o seara mohorata de vineri plicticos si sters, un pod peste o apa. Un fir de iarba inaltandu-se in van. O fata ce trece o strada aglomerata si plina de agitatia urbana de unde abia asteapta sa plece. Merge cu pasi marunti , gandindu-se la un vis prea nemuritor. Undeva, o asteapta o viata mai buna, se gandeste mereu. Amagirea promitatoare este motivul nebanuit pentru care se trezeste jalnic in fiecare dimineata insipida. Pornind agale pe o carare prafuita, paseste elegant ca pe cioburi si inchide ochii ei tristi, gandindu-se la .......
......La replicile usturatoare care o vor astepta imediat ce va ajunge acasa, la reprosurile interminabile si la discutii contradictorii, lasandu-se sa-si urmeze calea nedreapta ce ii fusese data, fara sa fie intrebata. Gandindu-se la prea multe probleme, prea devreme ...
Cand deodata , aude vocea lui.
"Buna."
Vocea asta. Pe care a sperat atatea nopti sa o auda, vocea care ii calauzea neincetat pasii ei marunti pe care ii facea disperat pe un drum incert al singuratatii. Vocea in care se alina seara de seara inainte sa adoarma si in care isi aruncau stelele lacrimile fierbinti de prea mult dor. El facea probabil parte din acea amagire cu rol de motivatie pentru a-si continua viata.
"Salut."
"Te duci incolo? Ce coincidenta. Te insotesc. Si ce mai ziceai ca faci? ......"
Si au urmat atatea cuvinte rostite fara nici un inteles. Dar, la urma urmei, ce mai conta? . El era acolo. Acel "el" pe care il asteptase o viata intreaga, un amar de vreme ce s-a prelins peste atatea lacrimi varsate prea din timp. O dorinta fara varsta de a confesa o incerca in acele momente. Dr nu putea. Ar fi dorit sa stea langa un lac, sa povesteasca romanul ce il scrisese cu propriul sange, insa viata iti da lovituri prea puternice ca sa le iei in considerare pe cele de dinainte.
Un drum , o serpuire de vise, care , daca l-ar fi parcurs singura, i s-ar fi parut atat de lung. Si e ciudat cum compania unei fiinte dragi te poate face sa transformi orele in secunde, oceanele in parauri si kilometrii si cativa pasi.Si, asa cum e si normal, totul a luat sfarsit la fel de subit ca si atunci cand a inceput. Fata a privit inca odata in urma, fara sa vada ca cerul deja se inchisese la culoare, tradandu-si mila. Macar daca saraca fata ar fi stiut ca pasii raman in urma si ca , din pacate, lucrurile bune niciodata nu dureaza o vesnicie.
Si-au luat la revedere pe intuneric. El s-a intors, numarand parca pasii fetei, iar ea ... Pentru ea, vara s-a transformat in iarna , iar zapada s-a transformat in picaturi. Iar picaturile ... s-au metamorfozat in lacrimi pe obrajul palid al fetei si pe cerul negru.

Fara ca fata sa stie , baiatul a urmarit-o in intuneric pana ce a disparut in negru.
"Nu esti singura, sunt acolo mereu pentru tine."
Ploaia incepuse,iar fata, ajunsa acasa, se duse in camera ei, urmand rutina plictisitoare si sumbra. Larimile ei deveneau din ce in ce mai negre si o ucideau incet, incet .... Se pare ca, de data asta, a invins intunericul. Intr-o seara de vineri plicticos si sters ...