Spune "NU" Parisului!!!

Parisul este marea iluzie a tuturor celor care isi inchipuie ca a trai inseamna a-ti ruina sanatatea. Parisul este butonul danaidelor: arunci in el iluziile tineretii, planurile maturitatii, regretele pletelor albe; el inghite tot si nu-ti da nimic inapoi. O, tineri, pe care hazardul nu v-a adus inca in devoranta sa atmosfera, daca imaginatia voastra simte nevoia unor zile de calm, de reverie a iubirilor pierdute, dava vi se pare un lucru nespus de dulce sa va legati inima de o alta inima ca s-o urmati si s-o adorati, ei bine, nu veniti la Paris, caci femeia care va va urma, va va duce sufletul in infernul unei lumi urate, va va tiri printre omagiile insultatoare ale rivalilor care ii vor vorbi in picioare, in timp ce voi o priviti stand in genunchi, ii vor adresa vorbulite nostime, usuratice, nepasatoare care o vor face sa surada, atunci cand voi tremurati, vorbindu-i, daca, bineinteles, aveti curajul sa-i vorbiti. Daca in inima voastra a vibrat vreodata sunetul armonios al unui antec, nu, nu veniti la Paris ! Nu impartasiti multimii taina acelor delicii sfasietoare, prin care sufletul isi plange toate bucuriile la care viseaza ; veti avea drept confidenti niste critici care va vor musca de mainile intinse catre cer, si drept cititori niste ageamii care vor rade de credintele voastre pe care nu le vor intelege. Nu, de o mie de ori nu! Nu veniti la Paris chiar daca va devora ambitia unei glorii sacre! Oricat de puternici ati fi, nu veniti la Paris, unde va veti pierde mai mult decat sperantele: va veti pierde puritatea inteligentei! Ascultati-ma dragi tineri: cand veti cere parizienilor sa fie atenti la cel care vorbeste bine si cinstit, i veti vedea inalturat de povestirile grosolane ale unui scriitor trivial, de smintelile isterice ale unui mazgalitor de hartie, de povestile ingrozitoare ale unei gazete care se ocupa de crime; veti vedea acel public parizian, acel batran dezmatat, cum zambeste virginitatii muzei voastre, cum o murdareste cu surasul lui impudic, pentru ca pe urma sa-i strige: "Hei curtezano, cara-te sau distreaza-ma ! Am nevoie de stimulenti care sa-mi atate simturile stinse; poti cumva sa-mi istorisesti niste incesturi furibunde, niste bacanale infricosatoare sau niste pasiuni imposibil de povestit? Atunci, vorbeste ! Te voi asculta, un ceas, timp in care voi simti pana ta acra si veninoasa zgariindu-mi sensibilitatea batatorita si gangrenata; daca nu, taci si du-te sa-ti dai sufletul in mizerie si obscuritate! " Mizerie si obscuritate, pricepeti tinerilor? Mizeria, acel cusur pedepsit cu dispretul celor bogati; obscuritatea, adica exilul departe de lumina soarelui, cand faci parte dntre cei care au voie de razele lui, pentru ca inima sa nu-ti moara de frig. Mizerie si obscuritate! Sigur ca nu le doriti! Si-atunci, ce veti face, tinerilor? Veti lua o pana de scris si o foaie de hartie si veti asterne pe ea titlul Memoriile diavolului, apoi veti spune secolului vostru: "AHA!! Vrei lucruri crude care sa te bucure; fie, monseniore secol, iata un fragment din istoria ta !" Si sa ne fereasca Domul de doua lucrui pe care chiar daca lumea ni le-ar putea ierta, noi nu le-am ierta niciodata: minciuna si imoralitate. Minciuna, la ce bun? Cand viata reala e atat de insolent de ridicola si de vicioasa, cum nici unul dintre noi n-ar putea-o inventa? Imporalitatea? Si cei mici si cei mari si-o ascund in umbra singuratatii lor. [...] Sa ne fereasca Domnul nu de a fi vinovati, ci de a fi inselati. Fiindca aceasta este ultima dintre prostiile unei epoci, unde succesul constitie cea mai buna recomandare. Ceea ce va vom spune, va fi deci moral si adevarat. Si nu va fi vina noastra, daca uneori vom fi obligati sa dezvaluim si lucruri necinstite sau prea putin magulitoare.

Frederic Soulie, "Castelul din Ronquerolles, vol I "

Urasc lucrurile abrupte si chestiile patratoase!!

Pur si simplu urasc tot este patrat, dreptunghi, si in general orice colturos. Vreau un rotund perfect. Vreau sa ma invart intr-un oval de o perfectiune ciudata. Pentru ca nu vreau regularitate. Urasc regularitatea si tot ce are legatura cu ea.
Imi place frumosul si complexul. Imi place rotundul. Pentru ca daca esti intr-o situatie rotunda, poti sa iei o cotitura si sa te intorci de unde ai plecat, relundu-ti sirul pe care deja l-ai mai urmat odata. Insa cand te afli intr-un patrat esti inchis pe vecie in nemurirea lui.

Iarasi e primavara !!

Si de-ar fi sa gasesc un sinonim, n`as putea. Intorcandu`ma in vremea cand inca mai credeam in puterea unui anotimp, cand soarele era singura limita ce mi se impunea ... atunci as fi putut! Insa acum ... cand maturizarea si-a facut loc printre ramurile vietii ... e greu ! E trist, de asemenea, ca lumea nu poate intelege puterea de perceptie pe care o are un copil. Pentru ca deseori un copil stie mai multe decat lasa sa se vada ... Un copil este superlativul omului matur, unde toate trairile sunt puse in frontul inimii, unde nu e nevoie de eschivarea fara rost a unor adulti plictisiti.
In fine ... Traiesc acum momente pe care poate nu le voi mai trai niciodata. Uneori ascult pe la usa camerei mamei .. Si vad cum a trecut timpul... Ca nu mai sunt aceeasi fetita cu codite balai, cu ochi albastri si cu piele alba. M-am transformat. Acum timpul a uscat inocenta prosteasca de pe fata mea.. Si a mai uscat si ochii care astazi au devenit un fel de verde. Dar din cand sunt albastri, poate doar atunci cand inca ma mai port ca un copil ...

Criza financiara

Criza financiara a venit, asa cum era de asteptat, si ne`a lovit din plin! Mai mult sau mai putin, am fost cu totii afectati, totusi, de aceasta criza care nu iarta nimic in calea ei si nimeni nu i-a putut scapa. Chiar si mai marii nostri bogatani care au bani cat sa se scalde zilnic in ei se plang de absenta unui profit la fel de generos ca cel de acum cateva luni (mai exact, vreo 4-5 luni). In fine...
Efectele in Romania au inceput deja sa isi faca simtita prezenta. Mai exact, ne plangem din ce in ce mai mult ca nu avem banuti, copii cer money pentru nu stiu ce carti si culegeri... E ciudat si trist sa stim ca traim intr-o astfel de societate in care chiar nu se poate face nimic, insa asta este. E ciudat, dar e al nostru si, desi ar trebui, nu ne mandrim cu chestia asta.
Ma rog ... eu nu ma plgn inca de nimic, sunt un copil aiurit si nu muncesc pentru banii pe care ii primesc, insa, cand vad atata ostelenala din partea alor mei pentru a-mi oferi tot ceea ce imi trebuie ... Incep sa ma gandesc mai bine la ceea ce am EU de facut pentru a-i multumi pe ei, atata timp cat si ei ma multumesc pe mine cu tot ce vreau.
Nici macar nu stiu de ce scriu postul asta, poate pentru ca e seara, miercuri, si nu am altceva mai bun de facut. Poate ca sunt prea obosita ca sa invat, dar prea odihnita ca sa dorm. Poate de asta! :)

Erori imperdonabile.

Incercam sa parem cine nu suntem si, la dracu, uneori chiar ne iese. De ce ne ascundem dupa deget, habar nu am. De fapt, eu acum nu am habar de ce vorbesc la persoana I de parca m-as baga in aceeasi oala. In fine, invat in fiecare zi ca, intr-o lume falsa si ipocrita, exista din ce in ce mai putini oameni care sunt in stare sa vina si sa-ti spuna : "Asta sunt eu ! Iti convine, bine ! Nu am de gand sa ma schimb pentru nimic in lume !" . Stabilim clisee si modele prostesti, dobitocesti, daca le pot numi asa .. Trist. Nu-mi asum intreaga vina pentru asta. Ma bucur ca inca mai pot zambi la toata mizeria.







P.S.: Asta e un post de rahat, stiu. dar am nevoia sa ma descarc. si sa spun inca odata: "in ce lume traim !! "

cocalari.com :The Best!

Yeah babe. Acesta este un site unde ne prezentam cu adevarat valorile. Un site unde intelegem ca nu e de ajuns sa purtam un trening Adidas si un lant de 300 grame de aur de 18 karate.
Un site de unde putem invata, chiar intr-un mod ironic si crud, ca ne place, mai mult sau mai putin, sa fim neintelesi.
Am fost invatata de mica sa fiu foarte atenta la tot ceea ce se intampla in jurul meu si sa stiu ce inseamna expresia "stai in banca ta!". E ciudat cum chestia asta s-a intors la 180 de grade si acum tot ceea ce ne intereseaza este sa fim cat mai "originali". In curand, oamenii vor incepe sa-si tatueze pe piept siglele firmelor "Nike" sau "Reebok".
E trist. Promovam "talente adevarate" intr-o lume pierduta printre "cocalari, printese, arfe si talent la greu" , in care adevaratele valori au fost uitate de prea mult timp pentru a ne aminti si de prezenta lor.
Am inceput o era noua, era cocalarilor! Insa, pentru toti cei care vor sa se integreze in aceasta categorie si simt ca acolo le este locul, va dau un sfat! Cumparati-va chestia asta si incepeti, dupa dusul de dimineata facut cu gelul de dus importat de la Paris, sa o rasfoiti:

"The Woman In White", by Wilkie Collins

Acum cateva saptamani am scotocit prin dulap (nu! god! nu ca as vrea, insa in ultima vreme mama a fost atat, dar atat de convingatoare cand a spus ca nu primesc nimic de ziua mea daca nu-mi fac ordine in camera incat m-a determinat sa renunt la orgoliul meu de "nu am chef! poate maine!" si a trebuit sa ma apuc de treaba) si am gasit, printre mormanele de bete de acadele si reviste Cool Girl, o carte. "Femeia In Alb". Yup, nu mai citisem de mult o carte , asa ca asta a fost momentul sa-mi reiau vechiul hobby cu cititul cartilor vechi si prafuite.
Recunosc, nu am citit`o pana la capat, mai am vreo 20 de pagini, insa cartea este geniala si nu am putut astepta inca 2-3 zile pana sa scriu postul asta. Asa ca am s-o fac acum, chiar daca , dupa cum am mai zis, cartea nu a fost terminata de citit, deci gandirile mele s-ar putea sa se schimbe pana la sfarsitul romanului (desi nu cred, cartea a fost creata mult prea minutios pentru a dezamagi chiar si pe cel mai nemultumit cititor).
Cartea .. cum sa spun eu ... marturiseste de la inceput caracterul umanitar si nobilele intentii morale pe care autorul isi propuse sa le slujeasca in povestirea sa lunga si - cum i-a aratat celebritatea de indata dobandita- plina de succes.
Autorul se distinge de alti contemporani (ex. Charles Reade cu povestile lui istorice sau Humphry Ward cu romanele ei grandioase sentimentale) prin faptul ca stie cum sa aduca misterul in toate colturile mintii dar stie sa nu plictiseasca pe nimeni.
Cartea debuteaza cu marturia cu Walter Hartright, un biet profesor de desen, care, dupa diferite intamplari nostime , ajunge sa predea arta manuirii creionului si pensulei (mostenita de la tatal sau) la o familie de baronet, cunostintele sale despre pictura fiind impartasite catre doua surori, domnisoara Halcombe si miss Laura Fairlie(surori vitrege), care se aflau in grija unchiului lor , Frederick Fairlie, in nefericitele imprejurari in care ambii lor parinti murisera cu multi ani in urma.
Intamplarile fac ca aceasta calatorie, catre resedinta Fairlie, sa fie punctul de placare al tuturor nenorocirilor care se vor petrece in continuare, aparitia casatoriei, crimei, disparitiei si nedreptatii fiind consecinte ale intalnirii domnului Hartright (28 ani) cu Anne Catherick, sau, mai concret zis, "Femeia in alb".
Recomand cartea cu caldura, mai ales pentru ca nu exista un film, ci doar un misical foarte reusit pe baza acestei carti. Pacat ca astfel de arta nu mai este apreciata, ci doar tampenii de manele si filme de doi lei . Ma rog, nu depun acum eforturi sa schimb asta, recomand doar o carte. E la latitudinea voastra daca vreti sa o cititi. Dca da, aici aveti link de unde puteti s-o cumparati. Eu zic ca merita:
http://www.amazon.com/Woman-White-Bantam-Classics/dp/055321263X