Inevitabil morbid.

Ai in jurul tau o aura misterioasa, stiai? Cand ma gandesc la tine, acea aura parca vrea sa cedeze, pentru ca ea de fapt e un scut. Te exprimi in cuvinte necuvinte, pe care mi`e prea greu sa le inteleg. Acum, si pentru totdeauna, am sa fiu lasata in aceasta pasivitate continua si eterna. In fine.
De ce ti-e greu sa`mi vorbesti deschis?De ce te eschivezi in fata inevitabilului? La un moment din viata, va trebui sa-mi dai socoteala, asta, bineinteles, numai dupa ce ti-o voi fi cerut-o.
Inevitabilul e asa cum este si numit. Inevitabil.

Oceane prea departate unul de altul

Da`mi un motiv pentru care nu`mi pot simti rasul.
Spune`mi de ce nu pot salva nicio viata.
E asa de nerusinat sentimentul ca intro buna/rea zi vocea o sa mi se usuce...
Gandesti ca e doar un copil cu ganduri adolescentine.
Dar atunci de ce eu am impresia ca a mea cortina se ridica mai devreme decat la ceilalti?
De ce,cand ma gandesc la trecut, ma gandesc imi rasuna in gand odata si inca o data melodia aia de la Titanic?
De ce ale mele vise doresc garoafe pe pietre?
De ce oceanele noastre se departeaza odata cu placile tectonice?
De ce, pentru mine, spectacolul e pe sfarsite?


Si de ce randurile astea sunt asa putine .. si totusi asa de multe?

Spune "NU" Parisului!!!

Parisul este marea iluzie a tuturor celor care isi inchipuie ca a trai inseamna a-ti ruina sanatatea. Parisul este butonul danaidelor: arunci in el iluziile tineretii, planurile maturitatii, regretele pletelor albe; el inghite tot si nu-ti da nimic inapoi. O, tineri, pe care hazardul nu v-a adus inca in devoranta sa atmosfera, daca imaginatia voastra simte nevoia unor zile de calm, de reverie a iubirilor pierdute, dava vi se pare un lucru nespus de dulce sa va legati inima de o alta inima ca s-o urmati si s-o adorati, ei bine, nu veniti la Paris, caci femeia care va va urma, va va duce sufletul in infernul unei lumi urate, va va tiri printre omagiile insultatoare ale rivalilor care ii vor vorbi in picioare, in timp ce voi o priviti stand in genunchi, ii vor adresa vorbulite nostime, usuratice, nepasatoare care o vor face sa surada, atunci cand voi tremurati, vorbindu-i, daca, bineinteles, aveti curajul sa-i vorbiti. Daca in inima voastra a vibrat vreodata sunetul armonios al unui antec, nu, nu veniti la Paris ! Nu impartasiti multimii taina acelor delicii sfasietoare, prin care sufletul isi plange toate bucuriile la care viseaza ; veti avea drept confidenti niste critici care va vor musca de mainile intinse catre cer, si drept cititori niste ageamii care vor rade de credintele voastre pe care nu le vor intelege. Nu, de o mie de ori nu! Nu veniti la Paris chiar daca va devora ambitia unei glorii sacre! Oricat de puternici ati fi, nu veniti la Paris, unde va veti pierde mai mult decat sperantele: va veti pierde puritatea inteligentei! Ascultati-ma dragi tineri: cand veti cere parizienilor sa fie atenti la cel care vorbeste bine si cinstit, i veti vedea inalturat de povestirile grosolane ale unui scriitor trivial, de smintelile isterice ale unui mazgalitor de hartie, de povestile ingrozitoare ale unei gazete care se ocupa de crime; veti vedea acel public parizian, acel batran dezmatat, cum zambeste virginitatii muzei voastre, cum o murdareste cu surasul lui impudic, pentru ca pe urma sa-i strige: "Hei curtezano, cara-te sau distreaza-ma ! Am nevoie de stimulenti care sa-mi atate simturile stinse; poti cumva sa-mi istorisesti niste incesturi furibunde, niste bacanale infricosatoare sau niste pasiuni imposibil de povestit? Atunci, vorbeste ! Te voi asculta, un ceas, timp in care voi simti pana ta acra si veninoasa zgariindu-mi sensibilitatea batatorita si gangrenata; daca nu, taci si du-te sa-ti dai sufletul in mizerie si obscuritate! " Mizerie si obscuritate, pricepeti tinerilor? Mizeria, acel cusur pedepsit cu dispretul celor bogati; obscuritatea, adica exilul departe de lumina soarelui, cand faci parte dntre cei care au voie de razele lui, pentru ca inima sa nu-ti moara de frig. Mizerie si obscuritate! Sigur ca nu le doriti! Si-atunci, ce veti face, tinerilor? Veti lua o pana de scris si o foaie de hartie si veti asterne pe ea titlul Memoriile diavolului, apoi veti spune secolului vostru: "AHA!! Vrei lucruri crude care sa te bucure; fie, monseniore secol, iata un fragment din istoria ta !" Si sa ne fereasca Domul de doua lucrui pe care chiar daca lumea ni le-ar putea ierta, noi nu le-am ierta niciodata: minciuna si imoralitate. Minciuna, la ce bun? Cand viata reala e atat de insolent de ridicola si de vicioasa, cum nici unul dintre noi n-ar putea-o inventa? Imporalitatea? Si cei mici si cei mari si-o ascund in umbra singuratatii lor. [...] Sa ne fereasca Domnul nu de a fi vinovati, ci de a fi inselati. Fiindca aceasta este ultima dintre prostiile unei epoci, unde succesul constitie cea mai buna recomandare. Ceea ce va vom spune, va fi deci moral si adevarat. Si nu va fi vina noastra, daca uneori vom fi obligati sa dezvaluim si lucruri necinstite sau prea putin magulitoare.

Frederic Soulie, "Castelul din Ronquerolles, vol I "

Urasc lucrurile abrupte si chestiile patratoase!!

Pur si simplu urasc tot este patrat, dreptunghi, si in general orice colturos. Vreau un rotund perfect. Vreau sa ma invart intr-un oval de o perfectiune ciudata. Pentru ca nu vreau regularitate. Urasc regularitatea si tot ce are legatura cu ea.
Imi place frumosul si complexul. Imi place rotundul. Pentru ca daca esti intr-o situatie rotunda, poti sa iei o cotitura si sa te intorci de unde ai plecat, relundu-ti sirul pe care deja l-ai mai urmat odata. Insa cand te afli intr-un patrat esti inchis pe vecie in nemurirea lui.

Iarasi e primavara !!

Si de-ar fi sa gasesc un sinonim, n`as putea. Intorcandu`ma in vremea cand inca mai credeam in puterea unui anotimp, cand soarele era singura limita ce mi se impunea ... atunci as fi putut! Insa acum ... cand maturizarea si-a facut loc printre ramurile vietii ... e greu ! E trist, de asemenea, ca lumea nu poate intelege puterea de perceptie pe care o are un copil. Pentru ca deseori un copil stie mai multe decat lasa sa se vada ... Un copil este superlativul omului matur, unde toate trairile sunt puse in frontul inimii, unde nu e nevoie de eschivarea fara rost a unor adulti plictisiti.
In fine ... Traiesc acum momente pe care poate nu le voi mai trai niciodata. Uneori ascult pe la usa camerei mamei .. Si vad cum a trecut timpul... Ca nu mai sunt aceeasi fetita cu codite balai, cu ochi albastri si cu piele alba. M-am transformat. Acum timpul a uscat inocenta prosteasca de pe fata mea.. Si a mai uscat si ochii care astazi au devenit un fel de verde. Dar din cand sunt albastri, poate doar atunci cand inca ma mai port ca un copil ...

Criza financiara

Criza financiara a venit, asa cum era de asteptat, si ne`a lovit din plin! Mai mult sau mai putin, am fost cu totii afectati, totusi, de aceasta criza care nu iarta nimic in calea ei si nimeni nu i-a putut scapa. Chiar si mai marii nostri bogatani care au bani cat sa se scalde zilnic in ei se plang de absenta unui profit la fel de generos ca cel de acum cateva luni (mai exact, vreo 4-5 luni). In fine...
Efectele in Romania au inceput deja sa isi faca simtita prezenta. Mai exact, ne plangem din ce in ce mai mult ca nu avem banuti, copii cer money pentru nu stiu ce carti si culegeri... E ciudat si trist sa stim ca traim intr-o astfel de societate in care chiar nu se poate face nimic, insa asta este. E ciudat, dar e al nostru si, desi ar trebui, nu ne mandrim cu chestia asta.
Ma rog ... eu nu ma plgn inca de nimic, sunt un copil aiurit si nu muncesc pentru banii pe care ii primesc, insa, cand vad atata ostelenala din partea alor mei pentru a-mi oferi tot ceea ce imi trebuie ... Incep sa ma gandesc mai bine la ceea ce am EU de facut pentru a-i multumi pe ei, atata timp cat si ei ma multumesc pe mine cu tot ce vreau.
Nici macar nu stiu de ce scriu postul asta, poate pentru ca e seara, miercuri, si nu am altceva mai bun de facut. Poate ca sunt prea obosita ca sa invat, dar prea odihnita ca sa dorm. Poate de asta! :)

Erori imperdonabile.

Incercam sa parem cine nu suntem si, la dracu, uneori chiar ne iese. De ce ne ascundem dupa deget, habar nu am. De fapt, eu acum nu am habar de ce vorbesc la persoana I de parca m-as baga in aceeasi oala. In fine, invat in fiecare zi ca, intr-o lume falsa si ipocrita, exista din ce in ce mai putini oameni care sunt in stare sa vina si sa-ti spuna : "Asta sunt eu ! Iti convine, bine ! Nu am de gand sa ma schimb pentru nimic in lume !" . Stabilim clisee si modele prostesti, dobitocesti, daca le pot numi asa .. Trist. Nu-mi asum intreaga vina pentru asta. Ma bucur ca inca mai pot zambi la toata mizeria.







P.S.: Asta e un post de rahat, stiu. dar am nevoia sa ma descarc. si sa spun inca odata: "in ce lume traim !! "