Parisul este marea iluzie a tuturor celor care isi inchipuie ca a trai inseamna a-ti ruina sanatatea. Parisul este butonul danaidelor: arunci in el iluziile tineretii, planurile maturitatii, regretele pletelor albe; el inghite tot si nu-ti da nimic inapoi. O, tineri, pe care hazardul nu v-a adus inca in devoranta sa atmosfera, daca imaginatia voastra simte nevoia unor zile de calm, de reverie a iubirilor pierdute, dava vi se pare un lucru nespus de dulce sa va legati inima de o alta inima ca s-o urmati si s-o adorati, ei bine, nu veniti la Paris, caci femeia care va va urma, va va duce sufletul in infernul unei lumi urate, va va tiri printre omagiile insultatoare ale rivalilor care ii vor vorbi in picioare, in timp ce voi o priviti stand in genunchi, ii vor adresa vorbulite nostime, usuratice, nepasatoare care o vor face sa surada, atunci cand voi tremurati, vorbindu-i, daca, bineinteles, aveti curajul sa-i vorbiti. Daca in inima voastra a vibrat vreodata sunetul armonios al unui antec, nu, nu veniti la Paris ! Nu impartasiti multimii taina acelor delicii sfasietoare, prin care sufletul isi plange toate bucuriile la care viseaza ; veti avea drept confidenti niste critici care va vor musca de mainile intinse catre cer, si drept cititori niste ageamii care vor rade de credintele voastre pe care nu le vor intelege. Nu, de o mie de ori nu! Nu veniti la Paris chiar daca va devora ambitia unei glorii sacre! Oricat de puternici ati fi, nu veniti la Paris, unde va veti pierde mai mult decat sperantele: va veti pierde puritatea inteligentei! Ascultati-ma dragi tineri: cand veti cere parizienilor sa fie atenti la cel care vorbeste bine si cinstit, i veti vedea inalturat de povestirile grosolane ale unui scriitor trivial, de smintelile isterice ale unui mazgalitor de hartie, de povestile ingrozitoare ale unei gazete care se ocupa de crime; veti vedea acel public parizian, acel batran dezmatat, cum zambeste virginitatii muzei voastre, cum o murdareste cu surasul lui impudic, pentru ca pe urma sa-i strige: "Hei curtezano, cara-te sau distreaza-ma ! Am nevoie de stimulenti care sa-mi atate simturile stinse; poti cumva sa-mi istorisesti niste incesturi furibunde, niste bacanale infricosatoare sau niste pasiuni imposibil de povestit? Atunci, vorbeste ! Te voi asculta, un ceas, timp in care voi simti pana ta acra si veninoasa zgariindu-mi sensibilitatea batatorita si gangrenata; daca nu, taci si du-te sa-ti dai sufletul in mizerie si obscuritate! " Mizerie si obscuritate, pricepeti tinerilor? Mizeria, acel cusur pedepsit cu dispretul celor bogati; obscuritatea, adica exilul departe de lumina soarelui, cand faci parte dntre cei care au voie de razele lui, pentru ca inima sa nu-ti moara de frig. Mizerie si obscuritate! Sigur ca nu le doriti! Si-atunci, ce veti face, tinerilor? Veti lua o pana de scris si o foaie de hartie si veti asterne pe ea titlul Memoriile diavolului, apoi veti spune secolului vostru: "AHA!! Vrei lucruri crude care sa te bucure; fie, monseniore secol, iata un fragment din istoria ta !" Si sa ne fereasca Domul de doua lucrui pe care chiar daca lumea ni le-ar putea ierta, noi nu le-am ierta niciodata: minciuna si imoralitate. Minciuna, la ce bun? Cand viata reala e atat de insolent de ridicola si de vicioasa, cum nici unul dintre noi n-ar putea-o inventa? Imporalitatea? Si cei mici si cei mari si-o ascund in umbra singuratatii lor. [...] Sa ne fereasca Domnul nu de a fi vinovati, ci de a fi inselati. Fiindca aceasta este ultima dintre prostiile unei epoci, unde succesul constitie cea mai buna recomandare. Ceea ce va vom spune, va fi deci moral si adevarat. Si nu va fi vina noastra, daca uneori vom fi obligati sa dezvaluim si lucruri necinstite sau prea putin magulitoare.
Frederic Soulie, "Castelul din Ronquerolles, vol I "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu